
La sfârşitul anului 2001, moartea fermierului indian Enakunthala Ravi a stârnit un val de reacţii privind practicile de întreţinere a culturilor de bumbac din India. Cazul tânărului care a murit otrăvit cu pesticide pe care le-a inhalat, în timp ce trata cultura de bumbac contra dăunătoarelor, nu este singular. În perioada recoltei anului 2001, alţi 500 de fermieri au decedat ca urmare a ingestiei accidentale de pesticide.
Astfel de cazuri stârnesc pentru moment indignarea opiniei publice, însă nu determină o schimbare majoră a strategiei agricole globale. Motivul este, evident, latura de business a industriei agricole. Pentru giganţii agro-businessului, dacă recolta aduce un profit masiv, atunci statistici precum cea de mai sus nu evidenţiază decât pierderi minore. De fapt, aceste statistici spun că preţul real al recoltelor masive nu este plătit în primul rând de consumatorii finali, ci de fermierii din ţările sărace, subjugate de foame şi aparent salvate de setea de import a ţărilor bogate. Conform unui studiu din arhiva digitală a Institutului Naţional de Sănătate din SUA, în decursul a şase ani, nu mai puţin de 8000 de pacienţi au necesitat spitalizare în instituţia medicală din Warangal, din cauza otrăvirii cu pesticide. Peste 20% dintre aceştia au decedat.
Un meniu alcătuit numai din alimente care nu depăşesc nivelul legal admis de reziduuri pesticide poate acumula o cantitate finală de pesticide neaşteptat de nocivă. O echipă de cercetători ai şcolii de Sănătate Publică de la Harvard a descoperit că până şi în cazul persoanelor expuse la un nivel scăzut de pesticide, riscul dezvoltării bolii Parkinson ar putea creşte cu până la 70%.
Avocaţii agriculturii convenţionale argumentează că o scădere a productivităţii ar afecta siguranţa alimentară a miliarde de oameni. Totuşi, statisticile arată că producţia actuală este una excesivă, dacă este confruntată cu fenomenul risipei de hrană. Potrivit unui studiu comandat de guvernul britanic, englezii aruncă anual la gunoi aproximativ patru milioane de tone de hrană bună de consumat. SUA, în schimb, aruncă peste 25 milioane de tone de hrană, adică puţin peste un sfert din producţia anuală. În plus, o cantitate colosală de hrană se pierde pur şi simplu din cauza procesării, transportării şi depozitării inadecvate a alimentelor.
Din perspectivă istorică, astăzi este considerată inovatoare agricultura convenţională. Promovată de visul productivităţii şi a profitului, tentată de intervenţiile tot mai îndrăzneţe ale ingineriei genetice, agricultura actuală pare mercenarul perfect care să apere interesele foamei planetare. În schimb agricultura ecologică este, în mod evident, mai sănătoasă pentru om şi pentru planetă. În plus, agricultura ecologică a trecut de milenii testul sustenabilităţii pe termen lung. Sunt însă voci care afirmă tot mai răspicat că acelaşi test nu va fi trecut de agricultura convenţională.
Raportând cele arătate mai sus la nivelul actual al agriculturii româneşti performanţele fermierilor români, raportate la performantele celorlalti fermieri din UE, este necesară regândirea politicii agrare de la noi din ţară. Unul din principiile care ar trebui promovat si care s-ar preta cel mai bine numeroaselor ferme mici si foarte mici (de semisubzistenţă) ar fi susţinerea şi stimularea obţinerii de produse ecologice, pentru că cel puţin deocamdată este greu să ţină pasul cu fermierii din ţările dezvoltate, iar dezavantajele le-am discutat.
,,Agricultură ecologică”- termen protejat şi atribuit de U.E României pentru definirea acestui sistem de agricultură, este similar cu termenii ,,agricultură organică” sau ,,agricultură biologică” utilizaţi în alte state membre. Acest sistem de agricultură este un procedeu “modern” de a cultiva plante, de a creşte animale şi de a produce alimente, care se deosebeşte fundamental de agricultura convenţională.
Rolul sistemului de agricultură ecologică este de a produce hrană mult mai curată, mai potrivită metabolismului organismului uman, dar în deplină corelaţie cu conservarea şi dezvoltarea mediului, în respect faţă de natură şi legile ei. Unul dintre principalele scopuri ale agriculturii ecologice este producerea de alimente cu gust, textură şi calităţi autentice şi atractive.
Statisticile arată că mulţi consumatori UE, caută produse care poartă aceste etichete şi sigle ecologice atunci când cumpără legume sau îşi aleg un fel de mâncare la restaurant sau cantină. Studiile estimează că piaţa produselor ecologice creşte cu 10-15% pe an.
Pentru obţinerea şi comercializarea produselor ecologice care poartă eticheta şi sigla comunitară specifică modului de producţie ecologic, producătorii trebuie să parcurgă un proces strict ce trebuie urmat întocmai. Prevederile privind etichetarea produselor obţinute din agricultura ecologică, stabilite în Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice şi în Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului(CE) nr. 834/2007 sunt foarte precise şi au în vedere să ofere încredere deplină consumatorilor că produsele care poartă eticheta de produs ecologic sau sigla comunitară, sunt obţinute în conformitate cu regulile şi principiile cuprinse în aceste regulamente, sau în cazul importurilor, conform unui sistem echivalent, cu cerinţe la fel de stricte.
În prezent, în România suprafaţa cultivată în sistem ecologic pentru anul 2009 a fost estimată la 240.000 hectare, în creştere cu 9% faţă de anul 2008, când a fost de circa 220.000 ha., pentru anul 2010 fiind aşteptată o majorare a acesteia până la 250.000 ha., declară preşedintele FNAE, Ion Toncea.
Astfel, potrivit reprezentantului Federaţiei Naţionale de Agricultură Ecologică (FNAE), deşi iniţial estimările pentru 2009 indicau o creştere de peste 25.000 hectare, din cauza cererii mici de produse ecologice din piaţă, pe fondul crizei economice, a fost înregistrat un avans mai redus al suprafeţelor cultivate ecologic. Potrivit datelor estimative, avem în 2009 o suprafaţă cultivată de 240.000 hectare. “Producătorii aveau intenţia să o crească mai mult în 2009, însă nu a fost cerere pe piaţă, din cauza puterii scăzute de cumpărare. Sperăm însă că anul 2010 să fie unul mai bun”, a spus Toncea. Acesta a adăugat că se aşteapta ca în 2010 suprafaţa cultivată în sistem ecologic să depaşească 250.000 hectare, pentru ca în 2011 să fie din nou mai mare ca în 2010. În anul agricol 2008, încheiat la 30 iunie 2009, a crescut cu 16,4%, la 221.410 hectare. În anul 2007 s-au realizat culturi ecologice pe o suprafaţă de 190.129 hectare. Evoluţia ascendentă a suprafeţei cultivate ecologic se menţine şi comparativ cu anul 2006, când au fost înregistrate circa 143.194 de hectare.
Practicile specifice agriculturii ecologice cuprind:
• Rotaţia culturilor ca premisă a folosirii eficiente a resurselor fermei;
• Limite foarte stricte privind folosirea pesticidelor sintetice chimice şi a îngrăşămintelor chimice, a antibioticelor pentru animale, a aditivilor alimentari şi a altor substanţe complementare folosite pentru prelucrarea produselor agricole;
• Interzicerea folosirii organismelor modificate genetic ;
• Valorificarea resurselor existente la faţa locului, ca de pildă folosirea ca fertilizator a gunoiului provenit de la animale şi a furajelor produse la fermă ;
• Alegerea unor specii de plante şi animale rezistente la boli şi dăunători, adaptate condiţiilor locale ;
• Creşterea animalelor în libertate şi adăposturi deschise şi hrănirea acestora cu furaje ecologice;
• Folosirea unor practici de creştere a animalelor adaptate fiecărei rase în parte.
Producţia agricolă ecologică este, de asemenea, o parte a unui lanţ mai larg, care cuprinde procesarea alimentelor, sectoarele de distribuţie şi vânzare şi în final consumatorul care reprezintă veriga finală din lanţul de distribuţie al agriculturii ecologice, şi prin urmare trebuie să i se acorde cea mai mare atenţie pentru ca să i se ofere alimente şi băuturi de înaltă calitate, proaspete şi gustoase, care să-i satisfacă pretenţiile pe deplin justificate
Mulţi operatori români din agricultura ecologică (fermieri, procesatori si comercianţi) au remarcat dezvoltarea sectorului de agricultură ecolologică şi paşii ce au fost deja făcuţi în organizarea acestei pieţe şi de aceea au început să fie interesaţi şi să producă produse ecologice.
Cele mai frecvente întrebări la care aceştia caută răspunsuri sunt: “Cum pot avea succes mai mare în piaţă de produse ecologice? Ce idei noi pot aplica în afacerea mea cu produse ecologice? Cum pot identifica şi intra în contact cu noile canale de distribuţie, noile tipuri de produse atât în ţară, cât şi în străinătate?
Companiile care se gândesc încă să înceapă o afacere cu produse ecologice îşi pun următoarele întrebări: “Cum pot identifica şi ajunge la noi consumatori de produse ecologice? Unde găsesc materii prime pentru afacerea mea şi cum ajung să fiu certificat? Care sunt cei mai importanţi factori ce stau la baza succesului în procesarea şi comercializarea produselor ecologice?” etc.
Toţi, antreprenori experimentaţi sau la început de drum sunt într-o căutare permanentă şi privesc spre viitorul mişcării în agricultura ecologică, cautând idei noi de afaceri, transfer de cunoştinţe, dezvoltare de strategii specifice etc., ce pot aduce o plus valoare afacerii lor în sistemul ecologic. La toate aceste întrebări trebuie să răspundă Camerele agricole prin specialiştii şi reprezentanţii acestor structuri teritoriale care vor fi principalii parteneri ai fermierilor, ai ţăranilor.
Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice Maramureş organizează periodic târguri de produse tradiţionale, de fiecare dată înregistrând un adevărat succes. Magiunul sau şliboviţa, brânza în bărbânţă, brânză cu mărar, miere cu nucă, miere cu fagure, poame, horincă, clisă sau slană, şuncă, cârnaţi de casă, caltaboş, pâine de mălai, pâine de casă, vin fiert, prăjituri de casă, halviţă, plante medicinale, cergi de lână, vase de lut, cu straie populare şi cu măşti, cu împletituri din nuiele şi obiecte de lemn, muzica maramureşană (care este tot un produs ecologic raportat alt gen de muzică consumat potrivit statisticii prezidentiale de 99% dintre români) sau bucate alese: sarmale de post – boace, pumni, piroşte (ultimele i-au dat frisoane unei familii din Bucureşti cazată la o pensiune din Maramureş, care, comandând mâncare tradiţională a aflat că după ,,zama,,- ciorbă vor fi serviţi ,,pumnii,,- sarmalele)!
Asemenea manifestări se înregistrează în toate regiunile ţării, deşi timide, ele vor reprezenta una din genurile de afaceri care ar putea sta la baza stabilizării populaţiei în zonele rurale mai ales de deal şi de munte, profitând şi de fondurile structurale puse la dispoziţia fermierilor din Uniunea Europeană.
Desigur, aceste alimente trebuie produse corespunzător principiilor etice care respectă natura şi bunăstarea animalelor, şi care garantează că acest sistem complex de reglementări amintite, este implementat, operatorii care vor respecta regulile de producţie vor primi certificatul de produs ecologic şi îşi vor putea eticheta produsele cu menţiunea ,,ecologic”.
În prezent, aplicarea siglei comunitare pe eticheta produselor ecologice este facultativă, dar va deveni obligatorie, la data de 1 iulie 2010 în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) al Consiliului nr. 967/2008.
Politici şi strategii avem, ba mai mult de-a lungul anilor am avut si numeroase „ pariuri cu agricultura, vom reuşi însă să facem un efort pentru adoptarea Legii Camerelor Agricole care să facă posibilă implementarea strategiilor, promovarea agriculturii ecologice pe care să o dezvoltăm în paralel cu agricultura convenţională?